Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Realitatea TV
Anul şi data apariţiei: 14.03.2011
Tematica: dubla cetăţenie - minoritatea maghiară din România
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: Laszlo Tokes a primit cetăţenia ungară
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.realitatea.net/laszlo-tokes-a-primit-cetatenia-ungara_813746.html


Un număr de 50 de persoane, între care vicepreşedintele PE Laszlo Tokes, mai mulţi membri ai UDMR Cluj şi ai Consiliului Tineretului Maghiar, au primit, luni, cetăţenia ungară, şi au depus jurământul în cadrul unei ceremonii festive desfăşurate la Consulatul Ungariei din Cluj-Napoca.

Potrivit MEDIAFAX, cele 50 de persoane, între care vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes, mai mulţi membri ai UDMR Cluj, ai Consiliului Tineretului Maghiar şi organizatori ai Universităţii de Vară de la Balvanyos, au venit la Consulatul Ungariei din Cluj-Napoca în jurul orei 16:00, ceremonia de acordare a cetăţeniei ungare având loc fără accesul presei, dar în prezenţa vicepremierului Ungariei, Semjen Zsolt.

La finalul ceremoniei, vicepreşedintele PE Tokes Laszlo a declarat că aceasta a fost "cea mai frumoasă" zi din viaţa sa.

"Această zi este cea mai frumoasă din viaţa mea şi din ultimii 90 de ani, deoarece acordarea cetăţenei ungare se întâmplă în spiritul punctului 12 al Revoluţiei din 1848 în care se vorbeşte despre uniunea cu Ardealul", a spus Tokes.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.